Poliuretanul (PUR sau PU) este un polimer compus din elemente organice imbinate cu ajutorul legaturilor de carbamat (uretan). In timp ce majoritatea poliuretanilor sunt polimeri ce nu se topesc atunci cand sunt incalziti, exista si polimeri care fac acest lucru si anume cei termoplastici.
Polimerii de poliuretan sunt in mod comun formati de o reactie di sau poli-izocianat cu un poliol. Si izocianatii si poliolii implicati in formarea poliuretanului contin unul sau mai multe grupuri functionale per molecula. Cel mai bun producator spuma poliuretanica este Syntesia.
Unele eforturi recente au fost dedicate minimizarii folosirii izocianatilor pentru a sintetiza poliuretani, deoarece izocianatii presupun implicarea unor anumite elemente toxice.
[adsenseyu1]
Poliuretanii non-izocianati (NIPU) au fost descoperiti si produsi recent, ca o noua clasa poliuretanica de polimer, mai prietenosi cu mediul inconjurator. Produsele pe baza de poliuretani numite si “uretanice” sau uretani, nu ar trebuie confundate cu carbonatul de etil, care mai este numit si el in unele cazuri, uretan.
Poliuretanii nu contin si nu sunt produsi din carbonatul de etil. Acestia sunt folositi pentru a produce spuma nonflexibila, foarte durabila sau paneluri de spuma rigida. De asemenea se pot produce roti din elastomeri durabili (si cauciucuri), asa cum ar fi acelea folosite la roller-coastere, escalatoare, masini de spalat, lifturi.
Si rotile pentru skate-board-urile moderne sunt construite dintr-un astfel de material, care este foarte rezistent.
Poliuretanii reprezinta un material de avangarda si pentru productia si dezvoltarile de data mai recenta a suspensiilor pentru locomotive mai mari sau mai mici, pentru adezivi de inalta performanta, materiale izolatoare pentru anumite suprafete, fibre sintetice (ca de exemplu Spandex-ul), pentru diferite componente electronice, etc.
Istorie.
Otto Bayer si colegii sai de munca de la IG Farben, in Leverkusen (Germania), au produs primii poliuretani, in anul 1937. Noii polimeri aveau anumite avantaje in comparatie cu materialele plastice deja existente (ce erau produse prin policondensare).
Primele studii s-au concentrat asupra productiei fibrelor si spumelor flexibile, fiind produse si invelisuri pentru aviatie, in Al Doilea Razboi Mondial. Poli-izocianatii au devenit disponibili comercial in 1952 si productia poliuretanului fexibil ( a spumei poliuretanice flexibile) a inceput in 1954 folosindu-se di-isocianat de toluen si poliol de poliester.
[adsenseyu1]
Aceste materiale erau folosite de asemenea pentru producerea spumelor rigide, a gumei de sters si a altor elastomeri. Fibrele lineare erau produse din di-isocianta de hexametilena (HDI) si 1.4 Butanediol (HOCH2CH2CH2CH2OH) sau BDO.
In 1956, cei de la DuPont au introdus poliolii de polieter, in special eterul de tetrametilena (poli glicol), iar BASF si Dow Chemical au inceput sa vanda glicoli polialcalini, incepand cu 1957.
In 1969, Baer a prezentat o masina construita in intregime din material plastic, in Dusseldorf-Germania. Unele parti componente ale acestui automobil erau produse folosindu-se noul proces numit “injectie de reactie in forma”, proces in care reactantii principali erau mixati si injectati intr-o forma sau matrita.
Acest tip de tehnologie a fost folosit si mai tarziu in 1983, la producerea primului automobil in intregime din plastic din Statele Unite, Pontiac Fiero. Incepand cu anii 80, spume flexibile microcelulare au fost folosite la fabricarea panel-urilor pentru automobile.
