Cum sa alegeti un joc educativ? 

0 Shares
0
0
0

Alegerea jocurilor educative reprezintă o adevărată problemă mai ales din cauza multitudinii de jucării de pe piaţă care iau ochii nu doar copiilor, dar de multe ori se întâmplă acest lucru şi cu cei mari.

De aceea, dacă aţi decis să cumpăraţi un nou joc educativ pentru copilul dumneavoastră, am pregătit o listă cu criteriile de care trebuie să ţineţi cont atunci când mergeţi la cumpărături. Haideţi să le descoperim împreună!

Vârsta copilului

Unul dintre cele mai importante criterii înainte de cumpărarea oricărei jucării o reprezintă vârsta copilului. Este foarte important să ţineţi cont de acest criteriu, mai ales pentru faptul că gradul de complexitate şi de dificultate al jocurilor creşte o dată cu vârsta copilaşului.

În primul rând, optaţi şi pentru jucării sigure, astfel că, dacă cel mic are până în 2 anişori, evitaţi jucăriile care conţin piese mult prea mici, care pot fi înghiţite, astfel încât să reduceţi cât mai mult riscurile de înecare. De asemenea, dacă veţi alege jucăria potrivită, cel mic cu siguranţă nu se va plictisi prea curând de noua lui jucărie.

Caracteristici și funcții

Cu siguranţă caracteristicile jucăriei sunt cele care atrag cât mai mult atenţia. Cu toate acestea, vă recomandăm să optaţi pentru jucării adaptate copilului dumneavoastră.

Spre exemplu, puteţi aleje jocuri care imită sunetele emise de animale, astfel încât cel mic să le poată identifica mai uşor, sau puteţi opta pentru jucării care îl ajută pe cel mic să inveţe mai uşor alfabetul sau numerele. De asemenea, sunt multe alte jocuri care incorporate diverse cântecele sau chiar povestioare scurte pe care cel mic să le poată asculta înainte de culcare.

Aspectul jucăriei

Până la a cunoaşte jucăria şi capacitatea acesteia, primul impact pe care îl avem este cel cu design-ul acesteia. Vă recomandăm să optaţi pentru jucării cât mai colorate, căci de multe ori, acestea atrag foarte mult atenţia copilului, făcându-l cât mai dornic să se joace cu acea jucărie.

De asemenea, în ceea ce priveşte dimensiunile, vă sugerăm să alegeţi o jucărie cu dimensiuni medii, astfel încât să o puteţi lua oricând cu dumneavoastră, chiar şi în bagajele din timpul vacanţelor, care au un spaţiu destul de limitat.

Astfel, cel mic nu va fi nevoit să renunţe la jucăria lui preferată în perioada concediilor, ci se va putea bucura de ea şi pe parcursul acestora. Cu toate acestea, optaţi pentru jucării care pot fi folosite cu uşurinţă, fără să fie periculoase în vreun fel.

0 Shares
You May Also Like
Ce este poliuretanul?

Ce este poliuretanul?

Poliuretanul (PUR sau PU) este un polimer compus din elemente organice imbinate cu ajutorul legaturilor de carbamat (uretan).…