Când aventura ține loc de carte de vizită, iar copiii nu mai vor să stingă lumina la noptieră
Undeva între 10 și 12 ani se deschide o fereastră mică, aproape invizibilă. E momentul în care cititul poate deveni pasiune reală sau se poate stinge definitiv, fără drept de apel.
Iar diferența o face, aproape întotdeauna, o singură carte. Aia „potrivită”, care pică fix la timpul ei. Când vorbim despre copii crescuți cu Fortnite, cu filme Marvel și cu serialele de pe Netflix, genul fantasy cu ritm alert rămâne probabil cel mai bun pariu ca să le aprinzi ceva înăuntru.
Acum, ce înseamnă mai exact „ritm alert” într-o carte pentru un copil de clasa a V-a? Nu se reduce la acțiune multă, deși și asta ajută. E mai degrabă un fel de respirație a textului, știi?
Capitole care nu se trag ca guma, dialoguri care sună a oameni, personaje care fac chestii în loc să stea și să filosofeze. Și mai ales acel sentiment pe care-l recunoști imediat: „vreau să aflu ce urmează”, care te ține treaz chiar și când mama strigă a treia oară că s-a făcut ora de culcare.
De ce fantasy? Și de ce la vârsta asta?
Hai să fim sinceri. La 11 ani, realismul nu prea prinde. Copiii la vârsta asta au nevoie de lumi mai largi decât cea din jurul lor, de eroi care se bat cu forțe uriașe și care, cumva, se descurcă. Prin curaj, prin prietenie, prin încăpățânare dacă vreți.
Fantasy-ul le oferă cadrul perfect: un loc în care regulile de zi cu zi dispar, dar valorile rămân acolo unde trebuie. Ba chiar devin mai vizibile când decorul e o lume cu vrăjitori și creaturi mitice.
Pe lângă asta, copiii din clasele V-VI sunt într-un punct ciudat. Nu mai sunt micuți, dar nici adolescenți încă. Caută povești cu eroi de vârsta lor, care descoperă lucruri noi despre ei înșiși, care se transformă. Iar o aventură fantasy bine scrisă face exact treaba asta: ascunde o călătorie de maturizare într-un ambalaj plin de acțiune și magie.
Ce face o carte fantasy să prindă la un copil de 11 ani?
Am observat un tipar care se repetă la cărțile care chiar funcționează pentru vârsta asta. Protagonistul pornește mereu dintr-un loc banal, recognoscibil. Un copil obișnuit, ușor plictisit de viața de zi cu zi, care se trezește brusc într-o situație imposibilă.
Percy Jackson avea probleme la școală și nu-și găsea locul nicăieri. Harry Potter dormea într-un dulap sub scări. Iar Mihai, eroul romanului „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan, e un puști de 13 ani dintr-un cartier de lângă Cluj-Napoca, care-și petrece weekendurile cu gașca într-o fabrică abandonată, jucându-se pe telefon. Sună cunoscut, nu?
Familiaritatea asta a punctului de plecare contează enorm. Când eroul e deja prinț într-un castel, fantasticul e oarecum așteptat. Dar când e un copil trimis afară de mamă „să mai respire” și ajunge să descopere o groapă fără fund într-o fabrică părăsită, atunci surpriza lovește cu totul altfel. Cititorul simte, visceral aproape, că i s-ar fi putut întâmpla și lui.
Și apoi e chestiunea umorului, pe care o grămadă de cărți fantasy „serioase” o ratează. La 11 ani, copiii vor să și râdă. Vor replici isteațe, situații trăsnite, personaje care nu se iau prea în serios. Gândiți-vă la seria „Jurnalul unui puști” și la cât de mult a mers. Copiii se lipesc de poveștile în care vocea celui care povestește pare a unui prieten de-al lor, nu a unui profesor.
În romanul lui Bradu Mihai Dan, naratorul reacționează la situații fantastice cu un amestec de panică și sarcasm care te dezarmează. Când descoperă că ochii i se fac albaștri și corpul i se înconjoară de o aură stranie, prima lui reacție e: „Mă transform în ștrumf!”.
Când creaturile cu chip de felină îi propun o alianță cu forțele întunericului, el întreabă liniștit dacă în temniță au măcar un televizor. Genul ăsta de umor, spontan și copilăresc fără să fie prostesc, creează o legătură instantanee cu cititorul tânăr. Parcă ți-ar povesti un coleg de clasă ce a pățit în vacanță, doar că vacanța lui a inclus arme mitice și teleportări.
Ritmul narativ și arta capitolelor scurte
Un copil de clasa a V-a nu are răbdarea unui adult care se pierde în descrieri lungi de peisaje. Și nici n-ar trebui. La vârsta aia, fiecare capitol trebuie să funcționeze un pic ca un episod dintr-un serial: să aibă arcul lui, să se termine cu ceva care te lasă cu gura căscată și să te facă să întorci pagina aproape fără să vrei.
Titlurile de capitole joacă un rol surprinzător de mare. Ceva de genul „Bătrânul și groapa”, „O plimbare cu peripeții”, „La un cocktail” sau „Un vampir printre noi!” stârnește curiozitatea chiar și doar din cuprins. Copilul se uită la lista de capitole și deja vrea să ajungă acolo. E un truc vechi, dar merge de fiecare dată pentru că la 11 ani imaginația e un motor care pornește la prima cheie.
Mai contează și variația scenelor. O poveste care alternează între momente de acțiune tare, cu urmăriri de mașini, lupte cu feline uriașe și teleportări prin dimensiuni, și momente de respiro, cu discuții amuzante la terasa unui restaurant sau cu dileme de tipul „ce-i spun mamei când ajung acasă la ora 9 seara?”, reușește să te țină atent fără să te obosească. E ca un drum de munte bine ales: tot timpul ai ceva nou după curbă.
Lumea din carte: fascinantă, dar fără manual de instrucțiuni
Fantasy-ul pentru adulți poate veni cu sisteme magice complicate și hărți pe care le studiezi o oră. Pentru un copil de 11 ani, universul trebuie să fie captivant fără să ceară efort de descifrare.
Ideea e simplă: explicațiile vin pe parcurs, nu într-un prolog dens. Cititorul tânăr vrea să descopere lumea odată cu eroul, pas cu pas, nu să primească un ghid înainte de a porni la drum.
O formulă care prinde foarte bine la vârsta asta e cea a „lumii ascunse chiar sub nasul nostru”. Există altceva acolo, o dimensiune paralelă, un tărâm secret, o ușă ascunsă, iar eroul descoperă treptat regulile locului.
În romanul lui Bradu Mihai Dan, lumea e construită în jurul a 11 sate de creaturi mitice: feline, elfi, pitici, vrăjitori, călugări, rinoceri și altele, fiecare cu propria istorie și propriile conflicte vechi.
Armele magice sunt împrăștiate în diferite colțuri ale lumii noastre, de la deșerturi egiptene la mănăstiri din vârful munților, iar protagoniștii trebuie să le adune într-o cursă contra cronometru. Copiii care joacă jocuri video recunosc imediat structura asta de „quest”, și asta îi ține conectați de la un capitol la altul.
Prietenia, miza pe care copiii o simt cel mai tare
La 11 ani, prietenia e totul. Nu exagerez. E vârsta la care relațiile cu gașca devin mai importante decât aproape orice altceva, iar cărțile care reflectă asta rezonează puternic.
Titlurile fantasy care funcționează la grupele V-VI au rareori un erou solitar. Au o echipă, un grup de copii, fiecare cu felul lui de a fi, cu calități și cu meteahne, care trebuie să tragă împreună ca să se descurce. Iar certurile din interiorul grupului sunt uneori la fel de captivante ca bătăliile cu inamicul principal, tocmai pentru că reflectă dinamici pe care copilul le trăiește zilnic la școală sau în cartier.
Mihai, eroul romanului, pornește la drum cu Albert, un tip obsedat de fizică și cu părul în toate părțile ca Einstein, cu Călin, cel carismatic care știa să te convingă de orice, cu Florin, un uriaș sensibil de aproape doi metri care nu suporta conflictele, și cu Heather, o fată curajoasă care dispare în circumstanțe misterioase.
Li se alătură Dan, un roșcat cu pasiune pentru cărți, mâncare și glume proaste, care se dovedește a fi reîncarnarea unui paznic vrăjitor. Fiecare vine cu ceva diferit, iar legăturile dintre ei se schimbă pe parcursul aventurii în feluri pe care cititorul tânăr le va simți familiare.
Câteva recomandări, de la clasice la descoperiri recente
Dacă ar fi să punem cap la cap o listă de lecturi fantasy cu ritm alert pentru clasa a V-a sau a VI-a, titlurile internaționale consacrate vin primele în minte. Seria „Percy Jackson și Olimpienii” de Rick Riordan e un reper solid.
„Cronicile din Narnia” de C.S. Lewis funcționează pentru cei atrași de un fantastic mai clasic, cu miez.
„Artemis Fowl” de Eoin Colfer aduce un protagonist-antierou care le place enorm băieților.
Iar „Eragon” de Christopher Paolini, scris de un autor care avea doar 15 ani când a început cartea, are acel farmec al poveștii spuse de cineva tânăr, pentru cineva tânăr.
Ce lipsește adesea din astfel de recomandări sunt titlurile românești. Și e păcat, pentru că un copil are nevoie să citească și în limba lui, cu referințe pe care le prinde din zbor, cu un umor care sună natural, nu tradus cu forțeps.
Romanul lui Bradu Mihai Dan vine ca o surpriză plăcută din peisajul editorial recent. E scris de un autor de doar 19 ani, și asta se simte: limbajul e proaspăt, referințele sunt actuale, de la Fortnite la Facebook și la reacții tipic adolescentine, iar textul pare mai degrabă o conversație vie decât o narațiune înțepenită. Pentru un copil de 11 ani, tonul ăsta face toată diferența dintre „trebuie să citesc” și „vreau să citesc”.
De altfel, calitatea literară a romanului a fost recunoscută și la nivel profesional: autorul a primit premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România. Premiul i-a fost înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene.

Cum ne dăm seama care e cartea bună?
Fiecare copil e altfel, asta-i clar. Unii vor acțiune la foc continuu, alții preferă misterul, alții caută mai mult umor. Dar sunt câteva lucruri care ajută la orientare. Lungimea contează: o carte de 150 până la 300 de pagini e un format potrivit pentru vârsta asta, suficient de consistentă ca să ofere o experiență reală de lectură, dar nu atât de groasă încât să sperie.
Dialogurile contează și ele: cărțile în care personajele vorbesc mult sunt mai ușor de parcurs și mai vii. Și poate cel mai important test e primul capitol: dacă nu te prinde din primele două-trei pagini, șansele se reduc serios.
O carte fantasy bună pentru clasele V-VI nu trebuie să fie simplistă. Trebuie doar să fie sinceră. Să vorbească pe limba copilului fără să-l ia de sus și să-l provoace fără să-l copleșească. Dacă închide cartea și se gândește la personaje în zilele următoare, dacă vorbește despre ele ca despre niște prieteni, atunci cartea și-a făcut treaba.
Romanul lui Bradu Mihai Dan reușește tocmai asta. Respectă inteligența cititorului tânăr, nu-i predică lecții cu degetul ridicat, ci îl lasă să descopere singur, prin aventurile personajelor, ce înseamnă curajul, loialitatea și încrederea în propriile forțe. Cartea poate fi cumpărată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro, ceea ce o face ușor accesibilă oricărui părinte sau bunic care vrea să ofere un cadou cu adevărat util.
Romanul Drumul către o altă dimensiune este scris de Bradu Mihai Dan și face parte din seria Călătorie spre început, publicată în colecția Cărțile Copilăriei la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, în 2024 (ISBN 978-630-311-221-3).
Genul: fantasy și aventură, recomandat cititorilor între 10 și 16 ani.
Autorul a fost distins cu Premiul pentru Carte de debut, acordat de Liga Scriitorilor din România, premiu înmânat de președintele Ligii, dl. Al. Florin Țene. Cartea poate fi achiziționată online de pe Libris.ro și de pe Carturesti.ro.